Festivaluri concurs muzica 2020


vineri, 3 martie 2017

Regulament - Festivalul "Sus la munte, la Muscel" , 19-22 aprilie 2017 , Câmpulung Muscel

Festivalul Naţional - Concurs de muzică populară
„ Sus la munte, la Muscel „ 
 ediţia, a IV-a
19 - 22 Aprilie 2017
Câmpulung - Muscel, judeţul Argeş

REGULAMENT
I. Structura Festivalului
    Consiliul Județean Argeș, Primăria și Consiliul local al Municipiului Câmpulung Muscel,  Casa de cultură “ Tudor Muşatescu”  în colaborare cu Casa de cultură a sindicatelor “ C.D. Aricescu “ , Cercul Militar Câmpulung și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, organizează în perioada 19 – 22 aprilie 2017 Festivalul Naţional concurs de muzică populară “ Sus la munte, la Muscel “ – ediţia a-IV-a, deschis soliştilor vocali amatori din România, Republica Moldova şi din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe, cu vârsta cuprinsă intre 14 şi 28 de  ani.
II. Scopul Festivalului
    Festivalul işi propune să descopere, să încurajeze şi să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării vocale a cântecului popular autentic romănesc, să identifice copiii şi tinerii care doresc să păstreze şi să promoveze valorile culturii tradiţionale romăneşti pe plan naţional şi internaţional.
    În acest scop festivalul are ca parteneri media Televiziunea Favorit și postul de radio Antena Satelor, precum și posturile locale de radio, televiziune și presa scrisă.
III. Conditii de participare
    La festival pot participa copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 28 de ani , din România, Republica Moldova şi comunităţile româneşti de dincolo de graniţe.          
     Laureaţii cu Marele Premiu obţinut la ediţiile anterioare ale Festivalului nu pot participa în concurs.
IV. Preselecţia
    Preselecţia se va face online pe baza materialelor audio şi video trimise de concurenţi până pe data de 03 aprilie 2017 la adresa “casaculturatm@yahoo.com”.
    Fiecare concurent va trimite online 2 piese muzicale, una fără acompaniament – doină, cântec doinit sau baladă şi una cu acompaniament din zona etno-folclorică pe care o reprezintă şi datele personale (nume, prenume, vârsta, localitatea, judeţul).
    Este obligatoriu (va fi unul din criteriile de apreciere şi notare a concurenţilor) ca portul popular să corespundă zonei de provinienţă a repertoriului său.
    În urma jurizării, concurenții admiși  vor fi afişaţi la adresa “www.casadeculturatm.tumblr.com” şi vor primi  modelul fişei de participare la etapa finală.
V. Juriul festivalului
  Juriul este format din personalităţi ale domeniului muzical - folcloric românesc (oameni de muzică, folclorişti, interpreţi celebrii, profesori de canto popular, dirijori) şi reprezentanţi ai organizatorilor.
  Președintele Juriului este profesorul Gavriil Prunoiu.
Criterii de jurizare:
                1* calitatea vocii şi a interpretării
                2* autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor
                3* autenticitatea şi frumuseţea costumului popular purtat de interpret
                4* prezentarea costumului popular
                5* ţinuta scenică
 Deciziile finale ale juriului sunt definitive şi de necontestat
VI. Premiile festivalului
    Se vor acorda urm[toarele premii :
    - Marele Premiu și Trofeul festivalului, va purta numele renumitului interpret şi profesor “Gavriil Prunoiu“ ,
    - Premiile I, II și III.
    - Două mențiuni.
    - Premiul Special “Marioara Murărescu” pentru autenticitatea repertoriului vocal și a costumului popular.
    - Premiul de popularitate.
  Fiecare concurrent va primi diplomă de participare și o medalie cu sigla festivalului.
VII. Dispoziţii finale  
     Cazarea şi masa sunt suportate de către organizatori pentru concurenţi şi pentru un însoţitor in cazul concurentilor minori.
     Cheltuelile de transport vor fi suportate de către participanţi.
     Este obligatorie trimiterea partiturilor de către concurenții admiși până la data de 13 aprilie 2017, în vederea repetiţiilor ce se vor executa cu orchestra.
Relaţii suplimentare :  
     Persoană de contact - profesor LIVIU IANA, telefoane : 0762646949, 0745022521.email: liviuiana@yahoo.com  
Program de desfășurare a Festivalului - Concurs                                                
Miercuri 19 aprilie 2017
                      Ora 12.00 - 19.00  Sosirea concurenţilor, Cazare
Ora 20.00  Cina  
Joi 20 aprilie 2017  
                   Ora 8.30 - 9.30 Mic dejun
                  Ora 10.00  Şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi pentru intrarea în concurs
                   Ora 11.00 - 15.00  Repetiţie concurenţi
                   Ora 15.00  Prânz
                   Ora 17.00  Repetiţie recital
                   Ora 18.00 Spectacol concurs - Recital
                  Ora 21.00  Cina
Vineri 21 aprilie 2017
                   Ora 8.30 - 9.30 Mic dejun
                   Ora 10.00  Concurenţii vor merge în excursie în zona Muscel.
                   Ora 12.00   Deliberare Juriu
                  Ora 15.00  Prânz
                  Ora 16.00  Repetiţii Recitaluri
                  Ora 18.00  Festivitatea de premiere - Gala laureaţilor - Recitaluri
                  Ora 21.00  Cina Festivă
Sâmbătă 22 aprilie 2017
                   Ora 8.30 - 9.30 Mic dejun
                  Ora 10.00  Plecarea concurenţilor
Casa de cultură “ Tudor Muşatescu,”    Preşedintele Juriului,         Directorul Festivalului,                                                 
           Manager,                                                                                                                
 Liviu Florian Cioacă                           Prof. Gavriil Prunoiu             Prof.  Liviu Ion Iana 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu