Festivaluri concurs muzica 2020


sâmbătă, 26 aprilie 2014

Regulament - Concursul "THE SOUND OF MUSIC" , 9-11 mai 2014 , Oradea



THE SOUND OF MUSIC

– INTERNATIONAL MUSIC COMPETITION –
VOCAL AND INSTRUMENTAL

9 – 11 MAY 2014

ORADEA







          Acest concurs vizează în primul rând artiştii aflaţi la început de drum, atât amatori, cât şi profesionişti, cu vârste cuprinse între 4 şi 40 de ani. Am creat acest concurs pentru a motiva şi promova în primul rând tinerii artişti din spaţiul bihorean, cât şi pe cei din România dar şi de peste graniţe.
         
          Concursul are menirea de a scoate la rampă atât amatorii care studiază muzica doar de plăcere, cât şi profesioniştii ce doresc să urmeze o carieră muzicală, cu toţii beneficiind pe această cale de promovare atât prin intermediul concursului in sine cât şi prin premiile pe care le oferim. Pentru a putea da o şansă reală de afirmare tuturor celor care doresc să participle la acest concurs, am creeat o paletă largă de opţiuni pentru aceştia, după cum urmează:

          A. MUZICĂ CULTĂ
          B. MUZICĂ TRADIŢIONALĂ
          C. MUZICĂ DE DIVERTISMENT
          D. COMPOZIŢIE
          E. TRANSCRIPŢII ŞI ARANJAMENTE


De asemenea pentru fiecare dintre aceste secţiuni există 2 variante:
          1. Solo
          2. Formaţie (de la 2 la 8 membri)

          Pentru fiecare dintre acestea, pe formulare de înscriere se vor putea regăsi mai multe detalii, deoarece, se va concur în funcţie de experienţa profesională, respectiv de acelaşi nivel de cunoştiinţe, urmând ca la completarea acestor formulare, fiecare dintre candidaţi să specifice la cerere anul de studio în care se află.
          - Repertoriul este format din 2 piese la alegerea candidatului.
          - Înscrierea se va face on-line la adresa de e-mail
 Termen: 30 aprilie 2014
thesoundofmusic2014@yahoo.com

unde se vor trimite următoarele informaţii:
          - Formularul de înscriere pe care îl veţi primi la cerere direct prin e-mail;
          - Dovada achitării taxei de participare după cum urmează:
          1. Solo – 50 ron;
          2. Formaţie – 100 ron;
          - 1 poză.

          Pentru doritori, înscrierile la concurs se mai fac si la sediile ADE’S MUSIK KLUB din Oradea şi Timişoara:

          - Oradea – Miercuri şi Joi orele 14 – 18 Str. Olteniei
          - Timişoara – Luni şi Marţi orele 14 – 18 Piaţa Libertăţii

          Vor fi admişi în concurs atât candidaţii înscrişi la o formă de învăţământ oficială cât şi cei înscrişi într-un cadru neoficial de studiu al muzicii, respectiv al interpretării muzicale fie vocală sau instrumentală.

          Termeni si conditii de participare:

          - Pot participa in concurs persoanele inscrise la o forma de studio oficiala de tipul : Licee de Muzica/Arte, Facultate de Muzica/Arte, la sectiunea – Profesionisti
          - Pot participa in concurs persoanele inscrise la o forma de studio oficiala de tipul: Scolilor de Arte, la sectiunea – Scoli de Arte
          - Pot participa in concurs persoanele inscrise la o forma de studio oficiala sau neoficiala de tipul : Scoli Private, la sectiunea – Scoli Private

          Premii:

          - Marele Premiu se va acorda pentru cei cu punctaj maxim – trofeu 100 puncte;
          - Toate premiile vor fi constituite pe baza necesitatilor profesionale ale participantilor;
          - Premiile Speciale 98 - 99 puncte, se vor acorda in baza unui punctaj bine stabilit si vor reprezenta Concerte in diferite Institutii muzicale din Romania in cadrul unui Program National de Promovare a Invatamantului Vocational de tipul Invatamantului Muzical.

- Premiul I          95 - 97 puncte
- Premiul II                   93 - 94 puncte
- Premiul III                 90 - 92 puncte
- Mentiuni           80 - 89 puncte
          Participantii vor beneficia de Publicitate si Promovare pe tot parcursul Concursului cat si dupa aceea prin Programele de Promovare de Tinere Talente initiat si sustinut de catre ADE’S MUSIK KLUB.

          Comitetul de organizare al Concursului :

- ADE’S MUSIK KLUB
- Facultatea de Arte din Cadrul Universităţii din Oradea

          Juriu:

Director artistic – Prof.Univ.Dr. AGNETA MARCU
Preşedinte al juriului – Conf. Univ. Dr. JAMBOR ELISABETA

          Juriul este format din cadre didactice specializate cât şi din solişti concertişti pentru toate secţiunile concursului.
          Decizia Juriului este irevocabilă.

          Cazare:

          Comitetul de Organizare nu isi asuma cheltuielile de cazare insa va putem oferi discount-uri considerabile.
          Pe toata durata Concursului Ade’s Musik Klub va avea o colaborare cu diverse locatii din Oradea. Informaţiile vor fi publice pe site-ul concursului incepând cu data de 1 Aprilie 2014.

          Vă mulţumim pentru că ne-aţi ales şi vă dorim mult succes!

Director Executiv - Adelina-Doina Suvergel
adelina.suvergel@yahoo.ro
0735-518-323

0742-094-115



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu